GEEKON

Ioan Dragu

Într-un final, am ajuns să scriu un articol și despre manga mea preferată, Berserk, scrisă de Kentaro Miura. În acest articol aș dori să intru în psihologia antagonistului principal, Griffith. Prin explorarea psihologiei lui, voi arăta cum un personaj poate să fie consumat de depravarea lui sufletească. Totodată, sunt de părere că umanizarea unui villain monstruos este de departe cea mai înfricoșătoare abordare, pentru că nu îl separă de natura umană, ci îl integrează în ea.

Înainte să încep articolul, doresc să ofer un spoiler warning pentru primele 94 de capitole din Berserk. Totodată, vreau să semnalez și un trigger warning cu privire la subiecte sensibile, precum: abuz fizic și emoțional, prostituție, pedofilie, auto vătămare, grooming și viol. Aceste acte vor fi contextualitate în acțiunile personajului.

În procesul creativ al modelării personajelor, Kentaro Miura a fost inspirat de scrierile psihologului Carl Jung. Povestea este încărcată cu multe motive și simboluri care sunt trimiteri clare la scrierile lui Jung, iar cel mai important concept este „umbra“. Jung a consemnat că „Umbra este acea personalitate ascunsă, reprimată, inferioară și încărcată de vinovăție, ale cărei ramificații finale ajung înapoi în tărâmul strămoșilor noștri animale…“ Umbra este un construct psihologic compus din sentimente și impulsuri reprimate, iar ignorarea acestora poate avea efecte dezastruoase, după cum vom observa în cazul lui Griffith.

Griffith s-a născut în codiții mizere, rămânând orfan de la o vârstă fragedă. Încă din copilărie, a vrut să își depășească originile groaznice și să devină stăpânul propriului său regat. Griffith vorbește constant despre filosofia lui: „Visurile dau viață oamenilor și îi pot îngrădi în suferință. Bărbații trăiesc și mor prin visurile lor. Mult timp după ce au fost abandonate, încă mocnesc adânc în inimile oamenilor. Unii nu văd nimic mai mult decât viață și moarte. Sunt cu adevărat morți, pentru că nu au visuri“. Astfel, voința de fier în îndeplinirea idealului său este admirabilă, dar ulterior devine alarmantă.

În scopul îndeplinirii visului său, Griffith fondează Banda Șoimului, o trupă de mercenari. Acesta devine comandatul trupei și își construiește reputația în jurul simbolului șoimului alb. Cele mai importante posesiuni ale lui Griffith sunt armura și coiful în formă de șoim, obiecte care îl separă de restul mercenarilor și îi construiesc imaginea unei figuri larger than life.

Griffith este definit și de frumusețea lui angelică. Acesta are părul lung, ondulat și argintiu și ochii albaștri. Griffith este conștient că această frumusețe atrage oameni în jurul lui, așa că se folosește de carismă, ambiție și inteligență pentru a le câștiga suportul, precum în cazul transformării rivalilor în prieteni loiali. Însă această imagine idealizată este doar o fațadă. Griffith este ambițios, carismatic și inteligent, însă și posesiv, narcisist și răzbunător, trăsături pe care încearcă constant să le reprime.

La începuturile Bandei Șoimului, Griffith salvează o fată, Casca, de la o tentativă de viol. Aceasta i se alătură și devine secundul lui. Casca este veșnic recunoscătoare față de Griffith pentru că a salvat-o de la viol, ajungând să se îndrăgostească de el. În ciuda iubirii ei, Griffith o ține la distanță. Griffith este determinat să mențină iluzia perfecțiunii lui, refuzând să arate orice fel de vulnerabilitate emoțională față de alte persoane. Cu toate acestea, Casca va fi martora primului moment în care perfecțiunea lui se fisurează.

Într-o noapte, Casca îl observă pe Griffith, complet dezbrăcat, la balconul unui nobil. Casca este șocată și a doua zi îl confruntă pe Griffith. Acesta se îmbăia într-un râu din apropiere, invitând-o să i se alăture. Când observă tulburarea de pe chipul ei, Griffith îi confirmă bănuielile. În ciuda faptului că era încă minor, Griffith întreținea relații sexuale cu nobili pentru a obține fonduri militare. Justificarea lui este rece și pragmatică: „O armată consumă atât de mulți bani doar existând… Oameni. Cai. Echipament. Provizii. Nimic nu este gratis. Și Banda Șoimului trebuie să se lărgească. Trebuie! Pentru asta, avem nevoie de o abundență de fonduri militare. În orice caz, a părut că acel bătrân m-a plăcut, iar eu eram interesat de averea lui. Interesele noastre au coincis“. Acest episod arată cât de determinat este Griffith în îndeplinirea visului său, determinare transformată în obsesie.

Griffith suprimă evenimentul traumatic, încercând să se convingă că ceea ce a făcut a fost pentru binele comun. Acesta începe să monologheze, vizibil tulburat: „Nu simt nicio vină față de tovarășii care și-au pierdut viața sub comanda mea. Pentru că ei au ales să lupte în fiecare luptă… Așa cum eu am ales asta. Dar dacă există ceva ce pot face pentru ei… Ceva ce pot face pentru cei morți… Atunci este să câștig! Trebuie să continui să câștig pentru a-mi îndeplini visul. Vis pătat de sânge, până la urmă… Nu regret și nu mă simt vinovat pentru asta… Să risc mii de vieți fără să mă murdăresc niciodată. Nu este un vis care poate fi realizat atât de ușor!“ Griffith începe să tremure incontrolabil și își înfige unghiile în brațe, sângerând puternic. Casca observă că Griffith se rănește singur și îl oprește. Acesta pare recunoscător pentru gestul ei, însă după acest moment Griffith nu va mai lăsa niciodată garda jos în prezența Cascăi.

Prima scenă în care cititorul vede vulnerabilitatea lui Griffith este cât se poate de alarmantă. Nu doar că este dispus să facă orice sacrificiu pentru cauza lui, dar are tendința de a recurge la auto vătămare și dezvăluie un psihic fragil pentru un conducător, deoarece refuză să se deschidă emoțional față de un prieten apropiat. Aceste defecte vor fi recurente în viața lui.

La scurt timp după acest incident, Griffith se va întâlni cu persoana care îi va schimba radical cursul vieții: Guts, protagonistul poveștii. Recunoscându-i talentul de războinic, Griffith îl provoacă la un duel. Miza luptei a fost că dacă Guts va pierde, se va alătura Bandei Șoimului. Lupta este strânsă, însă Griffith câștigă. În urma victoriei, povestea ne arătată încă un semnal de alarmă: posesivitatea lui Griffith. Acesta își pune ambele mâini pe fața lui Guts și îi spune într-o manieră cât se poate de sinistră: „Acum îmi aparții“.

Cu toate că Griffith a arătat mai multe seme îngrijorătoare, este îndeajuns de carismatic și de inteligent încât să le inspire loialitate oamenilor lui. Unul dintre membrii Bandei Șoimului, Judeau, îl descrie în felul următor: „Ceva îl diferențiază de noi. Nu pot să descriu precis ce anume… Nu este vorba doar despre conducerea sau tacticile lui. Oamenii obișnuiți, ca noi, nu îl înțeleg pe Griffith“. Totodată, inspiră loialitate și prin ambiția lui: „Întotdeauna te uitai în sus, ridicându-te în vârf… concentrându-te doar la ascensiunea ta. Zburând deasupra tuturor…“ Aceste virtuți sunt notabile, însă nu sunt motivul prieteniei dintre Griffith și Guts.

În ciuda începutului lent, Guts și Griffith se vor împrieteni datorită faptului că Guts nu l-a venerat niciodată pe Griffith și l-a tratat mereu ca pe un egal. Pe de altă parte, Griffith a putut să își coboare garda în prezența lui Guts, lucru pe care nu a reușit să îl facă cu Casca. În mai multe scene, cei doi au conversații private, organizând planuri și discutând despre visuri. Ba chiar, la un moment dat, Guts și Griffith ajung să se joace unul cu celălalt, bătându-se cu găleți de apă.

După o perioadă, Banda Șoimului este angajată de regatul Midland să lupte într-un război. Mercenarii obțin mai multe victorii, iar Griffith câștigă favorul regelui și simpatiile fiicei sale, prințesa Charlotte. Planul lui este să câștige războiul, să fie înnobilat și să își folosească noul statut pentru a se căsători cu prințesa. La prima vedere, planul nu implică nimic insidios. Însă Griffith profită de naivitatea prințesei pentru ca aceasta să se îndrăgostească de el, fapt și mai problematic având în vedere că ea era încă minoră iar el major. Interacțiunile lor sunt tulburătoare, deoarece Griffith este, cât se poate de clar, un prădător sexual. Însă manipulările prințesei vor avea repercusiuni majore asupra lui Griffith, repercusiuni care îl vor costa totul.

La un moment dat, Griffith și Charlotte au o conversație privată în curtea castelului. Fără ca Griffith să realizeze, Guts și Casca se aflau tot același loc și au auzit ceea ce prietenul lor crede despre ei: „Este percepția mea că un prieten adevărat nu se bazează niciodată pe visul altuia. O persoană cu potențialul de a-mi fi prieten trebuie să-și poată găsi sensul vieții fără ajutorul meu. Și ar trebui să-și toarne inima și sufletul în a-și proteja visul. Nu ar ezita să lupte pentru visul lui, chiar și împotriva mea. Pentru mine, un prieten adevărat este acela care este egalul meu, în acești termeni“. Guts și Casca conștientizează că Griffith nu îi consideră prieteni, văzându-i doar ca pe niște unelte în îndeplinirea visului său. Astfel, cei doi se simt alienați de el. Ba mai mult decât atât, evenimentul îi apropie pe Guts și Casca, lucru care este observat și de Griffith. Inițial, acesta nu este interesat de relația lor mai apropiată, dar în scurt timp va deveni gelos că prietenii lui nu îl mai tratează cu venerație sau admirație.

Guts începe să se distanțeze tot mai mult de Griffith, încercând să își definească propriul scop în viață. Încă din copilărie, Guts a luptat doar pentru supraviețuirea lui. Însă acum, Banda Șoimului a câștigat războiul, iar Griffith a fost înnobilat. Guts decide să părăsească trupa și să își urmeze propriul curs. Casca îl înștiințează pe Griffith, iar acesta îl confruntă pe Guts pe un deal înzăpezit. Această confruntare este punctul de cotitură din viața lui Griffith, momentul în care era la un pas de îndeplinirea visului său, însă a aruncat totul la gunoi din cauza orgoliului.

Încă din copilărie, Griffith și-a dedicat întreaga ființă în scopul obținerii unui regat. Acum, a câștigat un război, a fost înnobilat și tot ce trebuia să facă era să aștepte câțiva ani până când va putea să ceară mâna prințesei, care era deja îndrăgostită de el. Însă nu a putut să accepte dorința lui Guts de a trăi din nou pe cont propriu. În trecut, Griffith i-a spus lui Guts că: „Îmi voi obține regatul. Trebuie să lupți pentru cauza mea. Pentru că îmi aparții. Eu voi decide locul în care vei muri“. Acum, posesivitatea lui se transformă în răzbunare: „Chiar atât de mult îți dorești să scapi din strâmtoarea mea? Nu o să accept! Nu o să te las! Dacă nu pot să te am, nu îmi pasă!“ În monologul lui, Griffith decide că preferă să îl omoare pe Guts decât să îl vadă ieșind de sub controlul lui. În cele din urmă, Griffith este prea emotiv și pierde duelul, fiind umilit în fața Cascăi, care asistă la duel. În mod obișnuit, Griffith își controlează foarte bine emoțiile. Însă, precum frumusețea lui, controlul lui e doar o fațadă. În realitate, Griffith își pierde des controlul în momentele în care simte că nu stăpânește situația sau persoanele din jur.

Neștiind cum să proceseze plecarea lui Guts și fiind disperat să își afirme controlul asupra unei persoane pe care o poate manipula, Griffith intră prin efracție în dormitorul prințesei și se forțează asupra ei. Chiar dacă prințesa îl acceptă după ce îl refuzase inițial, actul tot nu este justificabil și trebuit numit ca[A1] ceea ce este: Griffith a violat-o pe Charlotte. A doua zi, un servitor descoperă incidentul și îl înștiințează pe rege. Acesta îl arestează pe Griffith, care decide să îl calomnieze pe rege, în gestul final al autodistrugerii lui.

În cele din urmă, am ajuns la Eclipsă, evenimentul care l-a consacrat pe Griffith în lista celor mai urâte personaje din ficțiune. Am hotărât să nu povestesc evenimentele Eclipsei atât pentru că intră în supranaturalul din Berserk, cât și pentru că nu mă simt confortabil să povestesc ororile ei, așa că o să spun doar ideea generală. Într-un pact faustic, Griffith sacrifică viețile camarazilor lui pentru a-și îndeplini visul. În urma sacrificiului, își pierde complet umanitatea și devine un monstru. Noua înfățișare demonică este întruchiparea umbrei lui Griffith, un simbol al tuturor atrocităților pe care le-a comis pentru a-și îndeplini visul pătat cu sângele soldaților lui. Guts și Casca sunt singurii supraviețuitori ai Eclipsei, însă amândoi rămân puternic traumatizați.

În obsesia prezervării perfecțiunii lui, Griffith își suprimă toate emoțiile negative, iar acestea reapar la suprafață în momentele în care se află sub presiune. Într-un final, când iluzia perfecțiunii lui se sparge, Griffith este consumat de defectele și impulsurile proprii, devenind un monstru lipsit de orice fel de umanitate.

Totodată, Griffith este o critică la adresa liderilor providențiali, care comit atrocități pentru a-și satisface ambițiile personale. În goana nebună după glorie și perfecțiune, Griffith își sacrifică prietenii și umanitatea. Se transformă într-o abominație, un monument al tuturor crimelor lui. După Eclipsă, Griffith nu reușește niciodată să găsească un echilibru, sufletul lui fiind sfâșiat în două forme artificiale: liderul mesianic, Șoimul Alb, respectiv umbra lui, Femto.

Din punctul meu de vedere, Griffith este cel mai mare villain din istoria manga. Acțiunile lui sunt complet respingătoare, dar carisma lui este atât de puternică, încât mulți cititori continuă să îi ia apărarea, chiar și după Eclipsă. Evident, apărarea unei persoane vinovate de viol, crimă, prostituție, manipulare și multe alte acte revoltătoare este cât se poate de infantilă.

În comunitatea Berserk, poate cea mai cunoscută glumă este fraza „Griffith did nothing wrong“, rostită neironic de mulți fani. În realitate, „Griffith did everything wrong“. Prin Casca și mai ales prin Guts, Griffith a avut șansa să se maturizeze emoțional și să renunțe la visul lui obsesiv, alegând o viață liniștită alături de familia pe care și-a creat-o. Dar în momentul în care Guts a vrut să își găsească propriul drum, Griffith a clacat și și-a distrus visul. Decizia lui de a o agresa pe prințesă a dus la decăderea lui, dar în loc să își asume responsabilitatea greșelii, l-a învinuit în totalitate pe Guts. În momentul Eclipsei, tortura fizică și psihologică la care îi supune pe Guts și mai ales pe Casca este absolut grotescă.

Griffith este cel mai mare villain din istoria manga atât pentru că a comis atrocități iremediabile, cât și pentru că psihologia lui arată complexitatea minții umane, adesea contradictorie. Într-un final, cel mai înfricoșător aspect legat de Griffith este acela că, înainte să devină un monstru inuman, a fost un om monstruos, consumat de defecte și de vicii care se regăsesc în fiecare dintre noi.

GEEKON