GEEKON

Ioan Dragu

Trebuie să admit că deși sunt un mare fantasy nerd, mi-a luat ceva până când am ajuns să citesc cărțile lui Brandon Sanderson. Un prieten mi-a recomandat seria Mistborn, argumentând că este introducerea perfectă în universul lui Sanderson. Așadar, am cumpărat primul volum și m-am pus pe citit. A fost o lectură captivantă, însă finalul cărții mi s-a părut total dezamăgitor. Sunt conștient că am citit doar primul volum, însă dezamăgirea mea este legată de mesajul cărții. Înainte să intru în subiect, trebuie să fac o clarificare. Articolul nu este o recenzie, dar va acoperi elemente importante, deci spoiler warning!

Mistborn înfățișează o lume distopică, condusă de Imperiul Final. Lordul Conducător este nemuritor, fiind cel care a fondat imperiul în urmă cu un mileniu. Primele pagini sunt relatate din perspectiva unui nobil care este vizitat de un obligator, un magistrat al Imperiului. Obligatorul inspectează plantația lordului, întrebându-l de condiția populației skaa, țărănimea înrobită de aristocrație. Lordul răspunde nonșalant: „Când am moștenit acest pământ de la tatăl meu, am avut câțiva fugari, dar le-am executat familiile. Restul și-au pierdut repede voința. Nu i-am înțeles niciodată pe oamenii care au probleme cu skaa ai lor, mie mi se pare că aceste creaturi sunt ușor de controlat, dacă ai o mână fermă”. Cred că este evident ce este greșit cu această afirmație. Dincolo de exploatare, țăranii sunt constant dezumanizați de nobili. Într-un final, prologul se termină când lordul este omorât de personajul care întruchipează furia sclavilor împotriva aristocrației, un personaj care este deopotrivă nobil și skaa: Kelsier.

Kelsier era cel mai faimos hoț din capitala imperiului, Luthadel, până când a fost  capturat și trimis la Cavernele din Hathsin, unde toți deținuții erau forțați să mineze atium. Condițiile erau atroce, iar orice prizonier care nu reușea să găsească atium în 7 zile, era executat. Soția lui Kelsier a fost trimisă în același loc și a fost bătută până la moarte de un gardian. În urma incidentului traumatic, Kelsier evadează, dar rămâne cu cicatrici adânci, atât fizice, cât și psihice.

După întoarcerea sa în Luthadel, Kelsier o recrutează în echipajul lui pe Vin. Precum Kelsier, Vin a avut un părinte nobil și unul skaa. Aceasta a crescut în condiții mizere, fiind bătută și abandonată de fratele ei. Însă, odată ce devine parte din echipajul lui Kelsier, se îndrăgostește de un nobil, Elend Venture. Vin încearcă să îl convingă pe Kelsier că nobilii pot fi reformați, argumentând că opresiunea skaa este realizată de Lordul Conducător. Însă, argumentul ei nu funcționează pentru că opresiunea Lordului Conducător este realizată prin nobilime. Într-un final, povestea îi dă dreptate lui Vin, ceea ce este o trădare împotriva lui Kelsier și a populației skaa. Așadar, să începem să explorăm de ce mesajul cărții este atât de atroce.

Noțiunea că aristocrația poate fi reformată sau separată de Imperiul Final este extrem de naivă și ignorantă. Nobilimea a fost o parte integrală din imperiu încă de la înființarea acestuia: „Lordul Conducător e nemuritor și încă își amintește de oamenii care l-au sprijinit în primii ani ai domniei sale. Descendenții acelor oameni, oricât de săraci ar deveni, vor fi mereu favorizați”. Așadar, nobilii au avut un rol cât se poate de activ în crearea imperiului care îi exploatează pe skaa și au profitat timp de un mileniu de asuprirea acestora.

Efectele exploatării sunt evidențiate de Kelsier într-un discurs pasional: „Douăsprezece ore într-o moară, mină sau forjă. Bătăi, lipsă banilor, mâncare proastă. Și pentru ce? Ca să vă întoarceți la casele voastre și să găsiți o altă tragedie? Un prieten, ucis de un stăpân nepăsător. O fiică, considerată jucăria unui nobil. Un frate, mort de mâna unui nobil în trecere, care avea o zi neplăcută”. Un alt citat care arată că nobilii nu pot fi separați de sclavia skaa este următorul: „Plantațiile sunt diferite de orașe. Acolo, fiecare nobil este propriul stăpân. Din punct de vedere tehnic, Lordul Conducător îi deține pe skaa, dar nobilii îi închiriază și au voie să omoare cât de mult doresc din ei. Doar că fiecare nobil trebuie să se asigure că recoltele lui vor fi distribuite”. În alte cuvinte, feudalism. Noțiunea că nobilii pot fi separați de feudalism este ridicolă.

Însă, poate cea mai eficientă metodă de a demonta mesajul cărții este de a ancora critica în perspectiva personajelor. La început, Vin este o fată de doar 16 ani, trăind în sărăcie și bătută constant de fratele ei. În cele din urmă, acesta o abandonează. Vin este doar o altă victimă a sistemului opresiv, un sistem condus de Lordul Conducător, dar administrat de nobili. După o perioadă, talentele ei sunt observate de Kelsier, care o recrutează în echipajul lui. Acesta vrea să răstoarne întregul sistem opresiv, numind-o pe Vin spionul echipajului în rândurile aristocrației.

Așadar, Vin asumă identitatea domnișoarei Valette. Însă, pe parcurs ce participă la cât mai multe baluri, începe să simpatizeze cu nobilii: „Înconjurați de sala maiestuoasă, nobilii cu costume elegante arătau diferit. Distinși. Oare sunt aceleași creaturi care i-au bătut prietenii și i-au înrobit pe skaa?” La un moment dat, Vin se gândește că nobilii nu pot fi atât de răi pentru că sunt „frumoși și distinși”. Este perfect normal ca o adolescentă săracă să fie impresionată de luxul nobilimii, atâta timp cât va respinge tentația. Vin are replici care sugerează direcția asta, precum: „Acesta este Imperiul Final, Vin (...). Nu uita de cenușă pentru că ai văzut puțină mătase. Dacă oamenii aceia ar știi că ești skaa, te-ar măcelări la fel de ușor precum acel biet băiat”. Din nefericire, complexitatea ei este abandonată când se îndrăgostește de Elend Venture.

Elend este moștenitorul celei mai puternice familii din Imperiul Final. Cei doi tineri se întâlnesc încă de la primul bal, iar semnele unei viitoare idile sunt evidente. Din nou, ideea are potențial, atâta timp cât nu pierde din vedere concluzia logică: o poveste de dragoste neîmplinită sau tragică. Observația lui Kelsier este din nou cea justă, dar invalidată de poveste: „Oh, copilă. Sper să nu te rănească prea tare când te va abandona. Ar trebui să știi mai bine de atât”. Chiar dacă povestea argumentează că Elend are un caracter bun, în ciuda faptului că este nobil, tot nu poate justifica iubirea lor din cauza diferențelor sociale enorme. Ideea că o sclavă și un stăpân de sclavi pot avea o poveste de dragoste sinceră este pur și simplu respingătoare.

Elend este esențial în înțelegerea mesajului prost, deoarece autorul încearcă să îi reabiliteze pe nobili prin el. Povestea îl portretizează drept un nobil bun, deoarece nu este interesat de baluri sau politică. Totodată, își critică familia: „Sunt ostentativi, chiar și pentru nobilime. Ei nu fac doar o petrecere, trebuie să organizeze cea mai bună petrecere. Nu contează că o amenajează cu servitori zdrențuiți, pe care apoi îi bat dacă sala nu este perfect curată în dimineața următoare”. La prima vedere, Elend pare o persoană bună. Dar în realitate, este doar o caricatură a bunătății. Criticile lui sunt invalide deoarece și el profită de pe urma acelor sclavi, chiar dacă nu îi bate. Casa în care stă, hainele pe care le poartă și cărțile pe care le citește sunt plătite cu sângele a milioane de sclavi morți. În cazul familiei Venture, aceste cuvinte nu sunt deloc o exagerare. Elend îi spune lui Vin că întreaga lor bogăție este generată de administrarea Cavernelor din Hathsin. Timp de un mileniu, casa Venture s-a îmbogățit prin exploatarea celor mai osândiți sclavi ai Imperiului Final, printre care și Kelsier.

Elend putea fi interesant dacă era un nobil care a trăit mereu în ignoranță, renegându-și sângele aristocratic după descoperirea adevărului. Dar nu este asta, doar lasă impresia că ar fi. Elend nu doar că nu renunță la sclavi sau la averile adunate pe spinarea lor, ci devine rege. La finalul cărții, Elend pierde orice fel de credibilitate prin aberațiile pe care le spune, precum: „Rebeliunea ar putea face bine, dar numai dacă skaa nu insistă să-și măcelărească aliații. Asta ar trebui să fie nobilimea, aliații lor împotriva Lordului Conducător. El este și inamicul nostru”. O altă inepție savuroasă este: „Lasă fortărețele nobililor în pace și concentrează-ți eforturile asupra Ministerului și a Lordului Conducător, ei sunt adevărații tăi dușmani”. După cum am stabilit, nobilii sunt la fel de vinovați de sclavia skaa precum Lordul Conducător. Sugestia lui Elend că țăranii și nobilii ar trebui să fie aliați este atât de absurdă, încât nu pot să îl iau în serios. 

Ca să concluzionez această caricatură de personaj, o să ofer citatul lui Kelsier care îl descrie perfect: „Au existat întotdeauna nobili ca el, tineri filosofi și visători care cred că ideile lor sunt noi. Le place să bea cu prietenii lor și să mormăie despre Lordul Conducător dar, în inimile lor, sunt tot nobili. Nu vor răsturna niciodată sistemul”. Totodată, faptul că Elend devine rege validează un alt citat cât se poate de problematic: „Ce se întâmplă dacă există ceva diferit din punct de vedere fizic între noi (nobili și skaa)? Dacă nobilii au dreptul să ne stăpânească?”. Din moment ce un nobil devine rege, povestea susținea obscenitatea asta.

Înainte să conchid, vreau să dau exemplul pe care l-am considerat cel mai insultător în justificarea mesajului: cearta dintre Vin și Kelsier. Vin oprește o tentativă de asasinat la adresa lui Elend, punând în pericol siguranța echipajului. Când Kelsier o ceartă pentru iresponsabilitatea ei, Vin explodează cu bijuteria asta de citat: „Când ai dormit ultima dată pe o alee, tremurând în ploaia rece, ascultându-l pe cerșetorul de lângă tine tușind de o boală despre care știai că îl va ucide? Când a fost ultima oară când ai fost treaz noaptea, îngrozit că unul dintre oamenii din echipa ta ar încerca să te violeze? Ai îngenuncheat vreodată, înfometat, dorindu-ți să îndrăznești să-l ucizi pe membrul echipajului de lângă tine, ca să-i poți lua crusta de pâine? Te-ai ascuns vreodată de fratele tău când te bătea, simțindu-te tot timpul recunoscător pentru că măcar ai avut pe cineva care ți-a acordat atenție?”. Vin, oare cine este responsabil de aceste atrocități? Povestea se preface că răspunsul este Lordul Conducător, dar în realitate este sistemul feudal al Imperiului Final, condus de Lordul Conducător și administrat de nobili precum Elend.

Fie că povestea vrea să admită sau nu, ignoranța sau nepăsarea unui nobil ucide la fel de mult precum crimele Lordului Conducător. Vin continuă cu altă remarcă vomitivă: „Nu-mi vorbi despre nobili. Și nu spune lucruri despre oameni pe care nu îi cunoști. Nu sunteți skaa, sunteți doar nobili fără titluri”. Vin, Kelsier nu este nobil pentru că nu are sclavi. Dacă vrei să sugerezi o metaforă obosită că este un nobil din punct de vedere al caracterului sau condițiilor materiale, atunci Kelsier este un nobil fără sclavi, nu fără titluri. Recunosc, ăsta a fost momentul în care am renunțat definitiv la Vin.

Mistborn susține trei mesaje. Primul este că violența nu este niciodată răspunsul corect, nici măcar când asupritul răspunde asupritorului. De aceea există citate precum: „Nobilimea nu ar trebui epurată, asta este tactica lor. Vin trebuie să se asigure că nu se va întâmpla așa ceva”. Citatul ignoră faptul că violența agresatului și violența agresatorului nu sunt egale. Povestea pretinde că epurarea nobililor este greșită, ignorând mileniul în care nobilii i-au epurat constant pe țărani, tratându-i ca pe niște animale.

Al doilea mesaj susține că ierarhiile sociale sunt naturale și valide, deoarece: „El (Kelsier) a fost, până la urmă, un fel de tată pentru skaa. A fost lordul nobil pe care ar fi trebuit să-l aibă”. Kelsier nu a meritat să fie nobilul nimănui pentru că a fi nobil înseamnă a fi stăpân de sclavi, pe care îi exploatezi pentru câștigul tău financiar.

Ultimul mesaj este că fibra morală a unui om îi determină valoarea umană. De aceea există replici precum: „Ah, dar este ceva mai important de luat în considerare. Nu am pus pe tron doar un nobil, ci am pus pe tron ​​un om bun”. Mistborn argumentează că nu contează dacă deții sclavi, ci dacă îi tratezi „corect”. Sclavia este o abominație, indiferent de caracterul moral al celui care deține sclavi. Nu contează că Elend își tratează servitorii corect, tot îi exploatează.

Mistborn este o carte care pretinde că luptă pentru valori morale precum egalitate sau libertate, dar în realitate susține menținerea sistemului corupt, dorind doar înlocuirea celor aflați la conducere. De aceea susține responsabilitatea individuală peste cea colectivă. Nu contează că Elend are sclavi, contează că îi tratează corect. Nu contează că Kelsier luptă pentru eliberarea sclavilor, contează că se folosește de oameni pentru a-și atinge scopul. Nu contează că Vin a fost asuprită toată viața ei de oameni precum Elend, contează că se îndrăgostește de el. Ca o ultimă idee, o să descriu articolul doar în câteva cuvinte: Kelsier avea într-adevăr dreptate.

GEEKON