GEEKON

Ioan Dragu

Dintre toate personajele care au fost distruse în ultimele sezoane din Game of Thrones, aș argumenta că cel mai tragic caz a fost Stannis Baratheon. Personaje precum Jon Snow, Daenerys Targaryen sau Tyrion Lannister au beneficiat de multe momente memorabile în primele sezoane, când producătorii aveau cărțile la dispoziția lor. Poate începutul promițător a făcut inevitabilul eșec să înțepe și mai tare, însă aș argumenta că un personaj care nu a fost adaptat corect de la bun început este o pierdere și mai mare pentru publicul larg, care va trage concluzii doar prin serial.

Înainte să intru în detaliu, doresc să precizez că actorul care l-a interpretat pe Stannis, Stephen Dillane, a făcut o treabă remarcabilă cu scenariul pe care l-a primit. În opinia mea, vina pică pe producători, care ori nu au înțeles complexitatea personajului și rolul pe care îl joacă în poveste, sau pur și simplu nu le-a plăcut personajul înde-ajuns de mult încât să fie atenți la percepția sa. Așadar, să începem să explorăm fascinanta psihologie a lui Stannis.

Stannis s-a născut în castelul Storm’s End, căminul ancestral al familiei Baratheon, una dintre cele 9 mari case din Westeros. Stannis a fost al doilea fiu al lordului Steffon Baratheon și al doamnei Cassana Estermont. Acesta a avut un frate mai mare, Robert, și un frate mai mic, Renly. Stannis a fost pus într-o poziție dificilă încă de la naștere, trăind constant în umbra lui Robert, moștenitorul familiei. Pe de altă parte, Renly era cu 13 ani mai mic decât Stannis, cea ce a retezat din start o posibilă relație apropiată între ei.

O amintire dureroasă din copilăria lui este relatată de însuși Stannis: „Când eram băiat, am găsit o femelă șoim. Era rănită, așa că am avut grijă de ea până când s-a vindecat. Am numit-o Proudwing. Se cocoța pe umărul meu, flutura din cameră în cameră și îmi lua mâncare din mână, dar nu se înălța. Robert a numit-o Aripă Slabă. El deținea un șoim pe nume Thunderclap, care nu a ratat niciodată ținta sa. Într-o zi, unchiul nostru, Ser Harbert, mi-a spus să încerc o altă pasăre. Arătam slab cu Proudwing, a spus el, și avea dreptate.” Această amintire poate să lase urme psihologice adânci asupra unui copil, transmițându-i că nu este înde-ajuns încât să merite iubirea familiei lui, ceea ce este o poziție absolut oribilă pentru un copil. Însă, trebuie specificat că nicio afirmație, directă sau indirectă, nu arată că Stannis a fost abuzat fizic sau psihic. Însă, cu siguranță, a fost neglijat emoțional de părinții lui, preocupați fie de Robert, moștenitorul perfect, sau de Renly, mezinul familiei.

Cea mai traumatică amintire din copilăria lui Stannis este când și-a văzut părinții murind în fața lui, fiind neputincios în a-i salva: „Am încetat să mai cred în zei în ziua în care am văzut corabia Windproud scufundându-se în golf. Am jurat că orice zeu atât de monstruos încât să-mi înece mama și tatăl nu va avea niciodată venerația mea. În Kings Landing, Înaltul Septon vorbea despre cum toată dreptatea și bunătatea curge prin cei Șapte, dar tot ce am văzut vreodată din bunătate sau dreptate a fost făcut de oameni.”.

Maestrul Cressen, slujitorul încredințat cu creșterea și educația a celor trei frați, a spus că Robert și Stannis au văzut moartea părinților lor de pe meterezele castelului, iar Renly era prea mic pentru a-și aduce aminte evenimentul. Cressen atestă faptul că Stannis a fost copilul lui preferat dintre frați, deoarece acesta a primit cel mai puțină afectivitate de la părinții săi. În monologul său, Cressen mărturisește următoarele: „Stannis, stăpânul meu, băiatul meu trist, îmbufnat, fiul pe care nu l-am avut niciodată, nu trebuie să faci asta, nu știi cât am avut grijă de tine, am trăit pentru tine, te-am iubit? Da, te-am iubit, mai mult decât pe Robert sau Renly, pentru că tu ai fost cel neiubit, cel care avea cea mai mare nevoie de mine”.

Totodată, nivelul diferit de afectivitate pe care pe cei trei frați l-au privit i-a făcut să se maturizeze în persoane total diferite, cu puține trăsături comune. Un fost armurier al casei Baratheon, îi descrie în felul următor: „Robert era adevăratul oțel. Stannis este fier pur, negru, dur și puternic, da, dar fragil, așa cum devine fierul. Se va rupe înainte să fie îngenuncheat. Și Renly, ăla este cupru, strălucitor, drăguț de privit, dar nu merită atât de mult la sfârșitul zilei”.

Stannis a devenit un adult taciturn, sobru și devotat în totalitate datoriei sale. Eddard Stark îl descrie în felul următor: „Poftele lui Robert au fost subiectul unor cântece în tot tărâmul, dar Stannis era un alt fel de om; cu un an mai tânăr decât regele, dar cu totul diferit de el. Sever, lipsit de umor, neiertător, sumbru în simțul datoriei.”

Obsesia lui Stannis față de datorie este defectul fatal care îl transformă într-un erou tragic. Determinarea sa inspiră atât teamă, cât și respect în dușmanii săi, după cum atestă unul dintre rivalii săi în Războiul celor 5 Regi, Tywin Lannister: „Am simțit de la bun început că Stannis este un pericol mai mare decât toți ceilalți la un loc”. Un alt citat care îl descrie perfect este făcut de Cersei Lannister, fiica lui Tywin și regina mamă, care comentează următoarele: „Dacă ar fi fost altcineva în afara porților, aș putea să-l seduc. Dar acesta este Stannis Baratheon. Aș avea șanse mai mari să-i seduc calul”.

Nu în cele din urmă, Varys îl descrie în felul următor: „Pretenția lui la tron este cea adevărată, este renumit pentru priceperea sa de comandant și este cu totul fără milă. Nu există nicio creatură pe jumătate atât de terifiantă în lume precum un om cu adevărat drept”. Toate aceste descrieri construiesc tabloul unui adult stern, lipsit de umor și bucurie, care este total consumat de simțul datoriei și justiției pe care trebuie să o impună cu orice preț: „Fiecare om va culege ceea ce a semănat, de la cel mai mare nobil până la cel mai josnic șobolan. Și unii vor pierde mai mult decât doar vârfurile degetelor, îți promit. Au făcut să sângereze regatul meu și nu uit asta”.

Un alt element care explică obsesia lui Stannis pentru dreptate și datorie, dincolo de lipsa afectivității și moartea părinților, este asediul castelului Storm’s End în Rebeliunea lui Robert. În timpul domniei regelui nebun, Aerys Targaryen, Robert Baratheon a pornit o revoltă împotriva sa, lăsându-i lui Stannis garnizoana castelului Storm’s End. În timp ce Robert s-a acoperit în gloria victoriilor de pe câmpul de luptă, Stannis a trebuit să reziste timp de un an în fața unui asediu feroce, care i-a privat soldații de mâncare și apă. Chiar înainte că forțele lui să cedeze în fața foametei și setei, aceștia au fost salvați de un țăran contrabandist care s-a furișat în castel cu o barcă plină de cepe și cartofi. Stannis a fost ultima persoană care a mâncat din  provizii, iar după ce asediul a fost înlăturat, i-a tăiat degetele țăranului pentru contrabandă și l-a ridicat la gradul de nobil. Acesta este adevăratul Stannis Baratheon. Când soldații săi îl presează să facă sacrificii umane pentru a obține favoruri magice, Stannis răspunde: „Jumătate din armata mea este formată din necredincioși. Nu voi avea sacrificii. Rugați-vă mai mult!”.

În urma asediului, Stannis a primit cea mai aspră palmă din viața sa. Când Robert Baratheon a devenit rege, Stannis a devenit următorul moștenitor al căminului lor, castelul pe care îl protejase cu ferocitate timp de un an. Însă, Robert i-a dat o recompensă mult mai mică, castelul Dragonstone, și l-a numit pe Renly, care era doar un copil, noul lord al Storm’s End. Stannis nu s-a plâns niciodată de această umilire, însă nu a uitat niciodată insulta.

În ciuda amărăciunii sale, Stannis a devenit apropiat de țăranul pe care l-a înnobilat. Davos Seaworth va deveni cea mai apropiată persoană de el și singurul pe care îl poate numi un prieten adevărat. De multe ori, Stannis face confesiuni doar în prezența lui Davos, dezvăluind multe amintiri dureroase și convingeri puternice: „Nu am cerut niciodată asta, nu mai mult decât am cerut să fiu rege. Dar îndrăznesc să mă opun? Nu ne alegem singuri destinele. Și totuși, trebuie... trebuie să ne facem datoria, nu? Mare sau mic, trebuie să ne facem datoria.” Influența pozitivă a lui Davos aduce o schimbare majoră în psihologia lui Stannis, observată pe parcursul  cărților: „Lordul Seaworth este un om cu origini modeste, dar mi-a amintit de datoria mea, când puteam să mă gândesc doar la drepturile mele. Am avut căruța înaintea calului, a spus Davos. Încercam să câștig tronul pentru a salva regatul, când ar fi trebuit să încerc să salvez regatul pentru a câștiga tronul.”

Într-un final, doresc să acopăr un ultim aspect esențial, relația lui Stannis cu frații lui. Stannis a fost în umbra lui Robert toată viața lui, fapt care l-a făcut să își invidieze fratele mai mare. Dar, l-a urmat de fiecare dată și a persistat în devotamentul său rece, în ciuda umilințelor, pentru că era fratele lui mai mare. Când Renly a încercat să îi ia locul lui Robert după moartea acestuia și să îi ordoneze lui Stannis, acesta nu a putut să treacă peste umilințele fratelui mai mic.

Stannis atestă că: „Oameni onești vor lupta pentru Joffrey, crezându-l în mod greșit rege. Un nordic ar putea spune același lucru despre Robb Stark. Dar acești lorzi care se înghesuiau sub steagul fratelui meu îl cunoșteau drept un uzurpator. Au întors spatele regelui de drept fără un motiv mai bun decât vise de putere și glorie, iar eu i-am marcat așa cum sunt. Da, i-am iertat. Dar nu i-am uitat.”

Conflictul dintre Stannis și Renly explodează când se întâlnesc cu armatele lor. Cei doi poartă o conversație înainte de luptă, încercând să îl convingă pe celălalt să îngenuncheze în fața celuilalt. Diplomația eșuează, iar Stannis, care era în inferioritate numerică, își asasinează fratele cu magie neagră. Această faptă este cea mai neagră pată de pe sufletul lui Stannis, care este bântuit de remușcări și ultimele cuvinte ale fratelui său. Stannis îi confesează lui Davos că: „Renly mi-a oferit o piersică. M-a batjocorit, m-a sfidat, m-a amenințat și mi-a oferit o piersică. Am crezut că își va scoate sabia, așa că am înșfăcat-o pe a mea. Ăsta a fost scopul lui, să mă facă să arăt frică? Sau a fost una dintre glumele lui fără rost? Când a vorbit despre cât de dulce era piersica, au avut cuvintele lui vreun sens ascuns? Numai Renly mă putea enerva cu un fruct. Și-a provocat singur soarta prin trădarea lui, dar l-am iubit, Davos. Știu asta acum. Jur că mă voi duce în mormânt gândindu-mă la piersica fratelui meu”.

Citatul este subtil, dar aici este chintesența tragică a personajului. În obsesia lui față de dreptate și datorie, Stannis eșuează să vadă frumusețile vieții, metaforă ilustrată de dulceața piersicului oferit de Renly. Într-un final, Stannis nu va înțelege niciodată ultimele cuvinte ale fratele lui, însă după cum el însuși a mărturisit, va muri gândindu-se la dulceața piersicii.

În opinia mea, Stannis Baratheon este unul dintre cele mai complexe și captivante personaje din A Song of Ice and Fire și, cu siguranță, unul dintre preferații mei. Mi-aș fi dorit ca esența tragică a personajului să fie acoperită și de serial, însă, cel puțin, avem dulceața piersicii în cele 5 volume scrise de George R. R. Martin.

GEEKON