GEEKON

Ultimate Spider-Man: între nostalgie & noutate

Ultimate Spider-Man este o serie comics care țintește și către o audiență mai matură: aici Peter Parker nu mai este nici adolescent, nici tânăr student la facultate, ci este ajuns la vârsta mijlocie, cu o soție, în persoana lui Mary Jane, și doi copii, fără să fi făcut cunoștință încă cu puterile și spidey senses specifice lui Spider-Man. Povestea din Ultimate Spider-Man se întâmplă, practic, într-un univers paralel în care totul este privit de autorul Jonathan Hickman printr-o oglindă a cărei reflexie este răsturnată: Peter Parker nu a fost mușcat încă de păianjen, unchiul lui, Ben, este încă în viață, iar mătușa May a murit împreună cu Norman Osbourne într-un atentat cu bombă. J. Jonah Jameson, șeful de redacție al The Daily Bugle și, implicit, șeful lui Peter Parker, este prezentat aici ca fiind la fel de morocănos, capricios și impulsiv, însă nu se mai află și în căutarea de bani, faimă și senzațional, ci pare să dorească a fi în căutarea și prezentarea adevărului, expunerea corupților și a răufăcătorilor reali. Punerea lui Spider-Man într-o lumină proastă nu mai pare să fie țelul aici; ba chiar J.J. Jameson este prieten cu unchiul Ben și Peter Parker, un bun sfătuitor și persoană de încredere pentru cei doi.

Harry Osbourne este la fel de mânat de răzbunare ca și în universul original, dar încearcă să canalizeze toată această mânie în direcția cea bună, împrietenindu-se cu cine trebuie și luptând pentru un set cu totul nou de valori: The Green Goblin este noul supererou al orașului. Până să apuc să dau spoilere, o să mă limitez la a spune că noua abordare a lui Jonathan Hickman în Ultimate Spider-Man este îndrăzneață, originală și fun; este amuzantă, cu o acțiune incitantă. Deși totul este updatat, modern în viziunea artiștilor Marco Checchetto și David Messina, în același timp se păstrează vibe-ul Spider-Man cu care am fost deja obișnuiți. Mai exact, coloristul Matthew Wilson ne bucură cu un paletar care combină, pe un background întunecat, atât culori pastelate, cât și culori mai puternice.

Din ce am observat, tendința este către culorile pale, care pentru mine aduc o notă de modern, de nou început pentru Spider-Man, în timp ce costumele eroilor, dar și situațiile tensionate, cu multă acțiune și explozii, sunt colorate în nuanțe vii, dominate de un roșu aprins. Scenele de acțiune, costumele eroilor, partea de tehnologie a lor și modul în care sunt acționate, dar și fundalul pe care se desfășoară toate acestea – cartierul Manhattan în toată splendoarea lui, cu clădiri de birouri înalte, îmbrăcate în sticlă –, sunt surprinse extraordinar de creionul lui Marco Checchetto și al lui David Messina. Însă cel mai mult m-a impresionat modalitatea prin care cei doi portretizează personajele, le umanizează și le conferă imperfecțiuni, scoțând în evidență riduri și expresii faciale care pe unele personaje mature le avantajează enorm.

Vedem un Peter Parker trecut prin încercările vieții, plictisit, rutinat, cu barbă și riduri de expresie, dar și un Peter Parker ras atent, îmbrăcat la costum și plin de energie, datorate mușcăturii de păianjen și atribuirii unui scop măreț. Vedem interacțiunea dintre J.J. Jameson și unchiul Ben, amuzantă și amicală, dar serioasă și tensionată în același timp, în care cei doi trec de la râsete la încrâncenare și îngrijorare cu privire la situația ziarului și a orașului.

Nu doar personajele mature sunt conturate foarte bine, ci și copiii lui Peter Parker: doi copii neînfricați, dar care sunt conștienți de pericolele care se află în lume și se îngrijorează vizibil de starea și soarta tatălui lor – cu precădere micuța May. Drăguță și inocentă, pe mine m-a înduioșat enorm într-o scenă în care a început să plângă, simțindu-se neajutorată și într-un real pericol.

Așadar, cei doi artiști știu să ilustreze sentimente autentice, să pună în pagină situații reale și să construiască personaje credibile, care sunt văzute sub o lupă a maturității. Ne îndepărtăm, astfel, de stilul clasic al anilor ’60-’70, un stil simplu, scufundat în culori îndrăznețe, umor adolescentin, moralitate dusă la extrem și o diviziune monocromatică între bine și rău. Și pășim în paginile unei aventuri moderne în care Hickman, Checchetto, Messina și Wilson se joacă și contorsionează povestea clasică a lui Spider-Man pentru un rezultat fresh, modern și intrigant.

Corina Stângă-Grasu

Între East European Comic Con, tone de noutăți comics și foarte multe filme & seriale care apar anul ăsta, am zis că merită, atât de dragul nostalgiei, cât și pentru a conștientiza impactul imens pe care l-a avut acest supererou, să facem o întoarcere la origini, să vorbim despre Spider-Man, despre Marvel și părinții creatori Stan Lee & Jack Kirby, dar și să recenzăm primul volum al uneia dintre cele mai noi serii de benzi desenate, care îl are în centru pe acest erou: Ultimate Spider-Man, de Jonathan Hickman.

Istorie, celebrare și reprezentare: peste 60 de ani de Spider-Man

Personajul Spider-Man a împlinit anul acesta 63 de ani de la prima lui apariție în antologia comics Amazing Fantasy, în august 1962. El a luat naștere în interiorul echipei creative formate din Stan Lee și Steve Ditko și a făcut aproape instant senzație în rândul cititorilor. Deși la prima vedere lumea editorială și-a pus întrebarea „cărui fan comics i-ar plăcea un erou costumat în păianjen?“, iată că atât fascinația cititorilor, cât și valorile pe care le reprezenta personajul, au depășit repulsia arahnofobilor față de aceste creaturi cu multe picioare. Toate acestea, dar și nivelul la care au rezonat tinerii cu un personaj mai apropiat de vârsta lor, l-au transformat pe Spider-Man într-un erou care este îndrăgit și astăzi. Mai mult decât atât, nu vom ști cu siguranță dacă Stan Lee a intenționat asta încă de la început sau a fost pur și simplu o coincidență, însă în Spider-Man se putea regăsi oricine: „You know one of the greatest things about Spiderman’s outfit? He is completely covered, so any kid could imagine he’s Spider-Man“.

Sub costumul lui Spider-Man poate fi oricine, toți fanii se pot simți reprezentați și, de-a lungul timpului, chiar au început să fie, sub forma diverselor personaje apărute în multiverse: de la Spider-Man 2099/ Miguel O Hara (1992), la Spider-Man India/ Pavitr Prabhakar (2004), Spider-Man Miles Morales/ Hobbie Brown (2011), Spider-Punk (2015) și Spider-Woman/ Gwen Stacy (2014). Filmele animate Spider-Man: Into the Spider-Verse și Spider-Man: Across the Spider-Verse au ajutat enorm la popularizarea acestor personaje și la crearea unui univers incluziv.

Ce mă bucură foarte tare e că la fiecare reîncarnare a lui, creatorii au grijă să nu plictisească audiența. Chiar și eu, care mă simt foarte atașată de povestea clasică, de animația din anii ’90, difuzată pe Fox Kids, și de filmele cu Tobey Maguire, am rămas surprinsă de noua animație Your Friendly Neighborhood Spider-Man (2024), dar și de noua serie Ultimate Spider-Man.

Ce au cele două în comun? Sunt foarte bine realizate și se pliază foarte bine pe segmentul de vârstă spre care țintesc, cu toate că vin pe canale și formate diferite: serial animat versus comic, în print fizic. Primul țintește către o audiență mai tânără, modernă, însă limbajul sau slangul nu deranjează, ba chiar avem parte de un dialog amuzant pe alocuri, dar și serios acolo unde situația o cere. Peter Parker este adolescentul tipic, care are o mână de prieteni, dar îi este greu să se integreze din cauza aplecării lui către știință. Căpătarea puterilor nu face decât să-i încurce relația cu prietena lui Nico Minoru, însă îi deschide o portiță către o nouă prietenie cu Harry Osbourne. În acest arc, Doctorul Octopus este principalul inamic al lui Peter, iar Norman Osbourne este, cel puțin până la proba contrarie, aliatul lui. Rămâne să aflăm acest mic aspect în, sper eu, o continuare a aventurii pe platforma Disney+.

GEEKON